La o cafea cu spumă de mare

NU! Refuz să cred că vara s-a terminat! Din păcate nu am putut profita de ea încă de la început pentru că am fost ocupată cu Bacalaureatul şi facultatea, însă mi-am dat silinţa să recuperez. Au mai rămas o mulţme de fotografii din vacanţe pe care nu am reuşit să le postez şi m-am gândit să fac asta treptat. Momentele la mare au fost de nedescris. Regret că am trădat soarele şi nu am ajuns la întâlnirea cu el de dimineaţă pentru a-l admira în timp ce îşi face apariţia, însă am fost o leneşă şi nu m-am trezit (pot spune în apărarea mea că am fost foarte obosită. Am dovada aici.) Din fericire nu s-a suparat pe mine şi ne-am văzut în fiecare zi pe plajă şi ne-am zâmbit.
Cu pălăria în cap, am alergat desculţă prin apă, m-am jucat cu valurile şi am avut senzaţia că timpul stă pe loc. Acum când scriu asta şi mă uit la aceste fotografii mă apucă un dor nebun de mare şi îmi amintesc cu drag clipele petrecute pe plajă.

IMG_9983 IMG_9980
Şi acum să lăsăm nostalgia şi să trecem la lucruri ceva mai serioase, precum must have-ul acestei veri: Triangl swimwear, din material neopren. Brandul de modă australian Triangl a fost fondat în anul 2012 de către Erin Deering şi Craig Ellis, iar marca a devenit celebră în scurt timp în întreaga lume. Când mi l-am cumpărat nu aveam nicio informaţie despre el, a fost dragoste la prima vedere. M-a cucerit culoarea pastelată ce accentuează pielea bronzată. Sunt găsite sub multe forme, culori şi denumiri şi sunt sigură că fiecare îşi poate găsi unul care să se potrivească stilului, corpului şi personalităţii sale.
IMG_9760
IMG_0048editIMG_0038 IMG_0057 IMG_0050IMG_0046

Anunțuri

2 gânduri despre „La o cafea cu spumă de mare

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s