Dear future lover

De câteva zile roiește internetul de o scrisoare foaaaaarte marfă adresată unei anume ,,dear future wife”. Mai exact, pentru prințesele care își doresc să deschidă sticla de la Moet cu cheia de la Rolls Royce, în timp ce se sperie tigrul care doarme lângă iacht. Însă, orice pădure are si uscăciuni și chiar dacă în prezent totul e plin de buruieni, mai răsare și câte o floare pe ici-colo care încă nu este infestată în totalitate.

So, dear future lover,

I don’t give a fuck. Și eu te voi iubi ca pe ochii din cap si trebuie să fii ipocrit să nu recunoști că nu ți-ai dori vacanțe și mașini scumpe, însă voi face tot posibilul să mi le iau singură, pentru că nu mă voi număra printre acele fete care primesc totul de-a gata și apoi postează pe facebook poze ce au la descriere ,,te iubesc, iubyyy”. Okay, poate voi posta totuși. Pe Instagram. Și fără acea descriere pentru că te voi iubi în fiecare zi și asta dă senzația că te iubesc doar pentru ca mi-ai cumpărat ceva. Poate sună extraterestru, dar eu te voi iubi fără Y și nu vei fi ,,iubi”, decât dacă vreau să mă alint, însă voi prefera să îți spun pe nume și aș vrea să faci la fel, pentru ca atunci când vei pronunța numele meu să te gândești la mine, iubi poate ai mai avut 20 înainte și poate toate au fost iubi și nu cred că ai spus vreodată ,,iubi10”, ,,iubi2” și să te gândești la cineva anume. Oh, și era să uit. Nu voi face poze cu buchetul de trandafiri în brațe și cu mine uitându-mă după cai verzi pe pereți sau în pămând. Pentru că 1. Oricum nu îmi va ieși să fiu atât de serioasă, mă va bufni râsul pentru că îmi voi aminti de acea poză de pe internet cu ,,Mereu când fac o poză așa, îmi amintesc că am călcat în căcat. și 2. Vreau să te privesc fix în ochi în momentul ăla și să vezi cât sunt de fericită și cât de mult apreciez gestul tău.giphy (4)

Probabil sună foarte neverosimil, însă, iubitule, iubesc să conduc, iar mașina mea, este mașina mea, nu vreau să am nicio obligație față de tine. Dacă te las să îmi cumperi tu o mașină, sunt obligată să ți-o dau și ție MEREU și să trebuiască să tac dacă îmi faci observație că de ce este dezordine și de ce am cutii de pantofi în portbagaj și bla bla. Vreau să îmi pot pune gene la mașina mea fără alte aprobări și comentarii, pe care știu că le voi primi oricum. A sunat egoist ceea ce am spus. Sunt egoistă, dar …

giphy (5)

adevărul este că eu cred că nu ai nicio obligație față de mine să îmi faci cadouri scumpe, pe care probabil nici nu le-aș putea simți ,,ale mele” din cauza asta. Cred că totul are o limită și dacă vreau să îți fac un cadou scump, vreau să fac pentru că așa simt, nu pentru că așa ai făcut și tu.

giphy

 

Normal că știu că acum niște zeci de ani femeile erau niște bibelouri întreținute de bărbați ce stăteau toată ziua la ceai în corsete, doar îmi place să colecționez păpuși de porțelan din acea epocă. Le am pe toate pe un raft, în camera mea. Am avut o prietenă care nu mai venea la mine din cauză că o speriau. Sper să mă accepți cu ele cu tot.

Următoarea parte a scrisorii nu aș vrea să o comentez pentru că îmi plac bărbații la costum și cu bărbița aia scurtă, nerasă de 4 zile. Și Doamne, cât de mult îmi plac!!! Dar cred că asta ține de gustul fiecăreia, pentru că indiferent dacă îmi place sau nu un astfel de bărbat, asta nu schimbă faptul că nu vreau o viață lângă un tablou frumos care să nu îmi inspire nicio emoție. Astfel nici nu voi putea să îl privesc, mă voi uita prin el și nu voi fi niciodată fericită. Vreau să simt și să fie pe bune. Realmente, voi minți dacă voi spune că nu vreau un barbat care să arate bine. De preferat exact unul cum am spus mai sus că îmi place, însă asta este oricum irelevant, pentru că frumusețea stă în ochii privitorului, iar eu nu voi face o listă: are cămașă- bifat, miroase bine- bifat, are serviciu-bifat, dar ahhh, doarme cu șosetele la cap ca pe vremea lu’ tataie, deci îl tai de pe listuță. OH DOAMNE, asta nu înseamnă că poți face asta în preajma mea, nu, nu nu, nu îți vei lăsa împuțiciunile acolo și sper să nu ai prețenția să ți le spăl eu pentru a doua zi pentru că le porți pe aceleași până nu mai există de atâtea găuri. Și revenind, este suficient ca eu să simt acea atracție, iar mie dacă îmi place cineva, îmi place și gata…chiar dacă asta înseamnă să fac mișto de tine pe tema cu șosetele.

giphy (1)

Și ce dacă există femei independente care fac bani din PR, marketing, modeling, writing, fotograf, etc etc etc? Cred că în viață trebuie să faci ceea ce îți place pentu a-ți construi drumul către fericire, iar acestea sunt cele mai minunate domenii, din punctul meu de vedere, însă asta nu înseamna că sunt mai ușoare. Indiferent ce faci în viață, pentru a persevera este nevoie de multă muncă, ambiție, timp, nopți nedormite poate și ceva gram de opimism. Nimic din ce te pasionează nu trebuie tratat cu superficialitate dacă îți dorești să reușești.

Dragule, nu voi aprecia niciodată cadourile tale scumpe mai mult decât prezența ta. Vreau să fii TU acolo, nu să adorm seara singura, cu capul pe pernă și pe masă un buchet de trandafiri livrați. Vreau să îmi cunoști toate obiceiurile proaste și totuși să rămâi, să râzi cu mine, de mine, de prostiile pe care le fac, să mă încurajezi. În același timp vreau să nu depinzi de mine, să nu mă sufoci, am nevoie de spațiu, pe care și eu ti-l voi da. Nu vreau să fie totul roz, pentru că mă voi plictisi repede. Vreau să ne certăm și să ne împăcăm în cele mai frumoase moduri, vreau să discutăm deschis și să ne reparăm lucrurile, nu să fugim de subiecte. Nu vreau să încerci să mă schimbi, vreau să faci în așa fel să am pentru cine să mă schimb, să îmi demonstrezi că am pentru cine să fac asta. Asta nu înseamnă că trebuie să te transformi într-o lipitoare leșinată, pentru că nici eu nu voi fi o sugătoare de bani. Fără siropoșenii și urși uriași pe care îi am deja peste tot prin casă și nu îmi plac oricum. Vreau să fii sarcastic și să te joci cu vorbele și cuvintele, sa nu îmi spui ce vrei și să nu insiști niciodată cu nimic pentru că nu îmi place ca cineva să se repete, ci fă-mă să cred că meriți.

Nu-mi pasă că ai Range Rover sau BMW x6, e mașina ta, nu o vom folosi pe post de rulotă, iar dacă îmi va fi frig voi deschide caloriferul sau voi băga în priză aeroterma, nu îți voi cere cheile de la mașină. Voi umple dulapurile și bibliotecile cu cărți, nu cu vederi din Dubai, pentru că prefer să am un dressing al meu și putem avea și o fotografie cu amândoi la Costinești când suntem fericiți, înrămată. Voiam să spun lipită pe frigider, însă mi-am amintit cât de mult urăsc ceva lipit pe frigider. Nici măcar magneții din vacanțe. Nu îmi voi cumpăra niciodată magneți din vacanțe. Eu din vacanțe îmi cumpăr globuri.

giphy (2)

Dacă aș continua probabil ar trebui să scot o carte și nu știu când as termina-o. Nici nu mai contează. Fii tu. Dacă te iubesc, te voi lua oricum. Sigur nu te iubesc degeaba și am un motiv pentru asta.

Your partner in crime.

giphy (6)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s