Viața este precum drumul spre biblioteca de la Facultatea de limbi și literaturi străine: urci până la 1 și cobori. Despre fericire și București

 

Duminica, 20 martie. Ziua fericirii. M-am gândit toată ziua la lucrurile care mă fac fericită și voiam să fac o listă cu asta, dar a fost una dintre acele zile în care dupa ce bolești acasă două zile, ți-o petreci în mașină pe drumul spre București, gândindu-te la toate lucrurile pozitive și negative ale lui, asta fiind unul dintre subiectele pe care vreau să îl abordez încă din luna octombrie, iar astăzi, 28 martie, vreau să fac un ghiveci (sau o shaorma) că tot a venit primăvara și soarele e acolo și zambește pe cer (sau râde de mine).
După un semestru de facultate, am ajuns la concluzia că viața mea este precum drumul spre biblioteca de la Facultatea de limbi și literaturi străine: urci până la 1 și cobori. Nu are sens nu? Ei bine, nici viața nu prea are uneori pentru că nu vine cu instrucțiuni, dar noroc că la facultate au pus afișe pe pereți cu săgețele. Cu alte cuvinte, viața mea de studentă în București este precum o shaorma, nu, nu cu de toate. Dacă o cumperi de la Dristor, probabil va fi un curcubeu pe cerul gurii, iar dacă o cumperi din Regie îți va fi rău o seară întreagă. De precizat că nu știu cum este shaorma din Dristor și nici măcar nu mănânc shaorma, dar m-a convins cineva să iau două guri. Au fost suficiente și probabil și shaorma este precum cafeaua, contează compania.
Înainte să vin în București eram foarte entuziasmată și îmi imaginam cum o iau de la 0, cum o să întâlnesc oameni noi, locuri noi…visam deja la cai verzi și wow, gata, job, sufletul pereche si atunci realitatea strigă la tine ,,Dăț o palmă, te rog io”. Să fii la o dublă specializare e echivalent cu a face două facultăți în același timp și nu este deloc ușor. Cel puțin în primul semestru am văzut cum arată iadul. Eram speriată de necunoscut și sesiunea în care am avut vreo 11 examene a venit ca un tsunami, iar eu eram precum în poza aia de pe internet cu gagica care își face un selfie cu dezastrul în spatele ei…sau în gura unui rechin, dar am scăpat cu toate membrele întregi. Ajunsesem să beau 5L de apă într-o zi jumătate și am aflat de ce oamenii au nevoie de cafea precum un șut în fund. Mi-a luat ceva timp să mă acomodez cu ritmul alert și cu toată viața asta nouă. Mi-a luat ceva timp inclusiv să înțeleg de ce oamenii apasă pe butonul de la ușă, în metrou, când rar ușa aia chiar nu se deschide, dar pentru mine asta este echivalent cu împinsul ușii rulante, care se și blochează dacă faci asta. Am învățat că poți trăi cu bani puțini sau inexistenți și că poți supraviețui chiar și atunci când rămâi fără mâncare. Am învățat că o mașină de spălat sau un cuptor cu microunde sunt precum pâinea lui Dumnezeu și ar trebui să te simți binecuvântat dacă le ai. Să nu mai vorbesc despre toaletă. Nu m-am gândit o clipă că îmi voi alege locul în care stau în funcție de un veceu, animată de dorința de a nu îl împărți cu alte 170 de persoane. La pachet cu asta vine și hârtia igienică, pe care începi să o prețuiești când nu o mai ai și trebuie să îți consumi din șervețelele alea pe care le ți în geantă și care se termină al dracului de repede. Am aflat fericirea de după ce schimbi buretele de vase. Am învățat că se poate locui cu mine și că sun chiar o persoană de treabă care se poate adapta oricărei personalități și există ființe mult mai nebune. Când ajungi în București cunoști tot felul de tipuri de personalități ciudate și te gândești ,,omg…credeam că eu sunt ciudată”, dar se poate și mai rău. Spitalele din București arată foarte bine, însă personalul este oribil. Am stat o zi întreagă în fața unei uși, ca să mă trimită la altă ușă, care la rândul ei m-a trimis la altă ușă, ca într-un final să revin la prima ușă.
La facultate, când auzi cuvântul ,,oral” este ca atunci când ai febră 40 și te trezești pentru că ai coșmaruri. Ajungi să realizezi care îți sunt prietenii adevărați. Mutatul într-un alt oraș e ca un burete, zici că îți șterge tot trecutul. Planurile de genul ,,wow, o sa mergem acolo și …acolo, apoi în locul x și o să vină și y și o să ne distrăm.” Nooooot. Viața îi triază pe toți, însă îi înlocuiește cu alte persoane minunate. Uneori mai poți relua vechi legături în momentul în care te întâlnești întâmplător cu respectivele persoane la metrou, la Victoriei. Alteori, dacă soarta vrea să facă mișto de tine, îți scoate în cale (tot la metrou) acea persoană cu care te-ai certat cu o zi în urmă șfârșindu-se foarte nasol. În condițiile în care tu ești doar în trecere, iar el/ea stă în celălalt capăt al Bucureștiului. Asta este precum spune colega mea de cameră, ,,o făcută”. Știați expresia asta? Eu nu. Oh, în București înveți tot felul de cuvinte si expresii noi care nici măcar nu știai că există. Să nu mai vorbesc de dialecte.
Când trăiești în București ajungi să îți pui multe întrebări precum: Oare ar putea supraviețui cineva dacă ar lua foc metroul? Oare să merg la cursul ăsta? Oare să îmi iau liber ca să dorm toată ziua? Oare am greșit facultatea? Ce fac cu viața mea?
Un alt aspect negativ de la facultatea uneori este dat de colegi. Există persoane care cred ca încă este o concurență totul și te judecă mai rău decât o face profesorul. Nu este destul că este greu oricum, trebuie să ne aruncăm și cuțite, dar asta este valabil peste tot, chiar și la job, e doar o chestiune de timp până te obișnuiești cu răutățile și faptul că nu toată lumea trebuie să te placă.
Am început a vorbi despre ziua fericirii și acea listă, așa că voi continua cu lucrurile care m-au făcut fericită în București. Așa cum am spus, faptul că am întâlnit persoane minunate, iar prin asta vreau să spun ,,puține și bune”. Relațiile cu vechii prieteni se schimbă. Cu unii rupi orice fel de legătură, iar cu alții o păstrezi chiar mai bine decât înainte. Este minunat atunci când mergi pe stradă și te întâlnești cu persoane cunoascute. Și mai minunat este atunci când legi un nod la o relație care s-a distrus în trecut. Să o iei de la capăt într-un alt loc, iar tu și el/ea să fiți două persoane mult mai mature față de trecut, este rai.
Mă fac fericită mesajele de bună dimineața, zâmbetul unui ,,el” lângă mine, când o văd pe mama la gară, când îmi cumpăr ceva nou, când mă plimb într-un parc, când este soare afară și nu dăla nenorocit când bate vântul și înjuri toată ziua, ci atunci când simți căldura aia până în măduva oaselor și spun ,,mă umple cu energie pozitivă soarele ăsta. Mi-aș da și haina jos, dar imi este lene”. Fericirea este atunci când ai niște colege de cameră de treaba, când nu stai cu fostul în cămin, când primești pachetul cu mâncare, când ești studentă la Litere și găsești o carte la anticariat la reducere, când colega ta de facultate îți cumpără cafea pentru că ajunge înaintea ta, iar tu îi spui ,,vreau ceva dulce și tare”, iar ea te întreabă ,,ce mărime să fie?”, timp în care râde și vânzătoarea. Fericirea este atunci când termini o fișă de lectură sau când te duci la Maria și Ion cu prietenii. Fericirea este și mai mare când nu trebuie să aștepți metroul de 5 dimineața, pentru că tu te duci pe jos. Este atunci când nu dai bani pe medicamente sau când pleci de nebună pe străzile Bucureștiului și descoperi magazine noi. Fericirea este atunci când ești cu persoana potrivită sau chiar și atunci când singură în cameră și ești doar tu cu gândurile tale. Fericirea este atunci când asculți la metrou ,,La vie en rose”. Pentru voi ce înseamnă fericirea? Dar viața în București?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s